Cum a fost construit Burj Khalifa

Până la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, Taipei 101, avea 508 metri. Turnul din Dubai a depășit-o cu 320 de metri, aproape cât are Turnul Eiffel cu tot cu antene. Un asemenea salt nu se face doar adăugând etaje. A fost nevoie de o idee nouă despre cum stă în picioare o clădire.

Dușmanul principal: vântul

La un zgârie-nori foarte înalt, greutatea nu este cea mai mare problemă. Betonul și oțelul o pot duce. Problema este vântul. El nu doar împinge clădirea într-o parte, ci și formează în spatele ei vârtejuri care se desprind alternativ, când pe o parte, când pe cealaltă. Dacă ritmul acestor vârtejuri se potrivește cu felul în care clădirea oscilează natural, aceasta începe să se legene tot mai tare, ca un leagăn împins la momentul potrivit.

Echipa SOM a testat zeci de variante ale formei în tunelul aerodinamic. Soluția aleasă a fost ca clădirea să nu aibă aceeași formă pe toată înălțimea. Aripile ei se termină în trepte, la înălțimi diferite, iar treptele urcă în spirală în jurul turnului. Astfel, la fiecare nivel, vântul întâlnește o altă formă, iar vârtejurile nu se mai pot organiza într-un ritm comun. Arhitecții spun că au „încurcat vântul”.

Miezul sprijinit

Văzută de sus, clădirea are trei aripi dispuse ca literele Y, cu un miez hexagonal de beton în mijloc. Miezul conține liftele, scările și instalațiile. Fiecare aripă are pereți groși de beton care pornesc din miez spre exterior.

Inginerii au numit sistemul „miez sprijinit” (buttressed core). Ideea este simplă: un tub subțire se îndoaie ușor, dar dacă îl sprijini din trei direcții, ca pe un trepied, devine foarte rigid. Aripile se sprijină pe miez, iar miezul pe aripi. Fiecare parte o ajută pe cealaltă să nu se încline.

Forma Y avea și un avantaj practic. Aripile sunt relativ înguste, așa că toate apartamentele și birourile au ferestre și lumină naturală, fără colțuri întunecate în mijlocul clădirii.

O fundație care plutește în pământ

Sub Dubai nu există o rocă dură aproape de suprafață, ci straturi de nisip, gresie slabă și roci sedimentare. Turnul nu se sprijină deci pe ceva solid, ci pe frecare.

Fundația este o placă groasă de beton armat, de circa 3,7 metri, așezată pe 192 de piloni. Fiecare pilon are 1,5 metri în diametru și coboară la peste 50 de metri adâncime. Pilonii nu ajung pe o rocă tare. Țin clădirea prin frecarea cu pământul din jur, pe toată lungimea lor.

A mai existat o problemă: apa subterană din zonă este foarte sărată, cu sulfați și cloruri care atacă betonul și ruginesc armătura. Pentru fundație s-a folosit un beton special, foarte dens și greu de pătruns de apă. În plus, s-a instalat un sistem de protecție catodică: un curent electric slab, controlat, care oprește coroziunea oțelului din piloni.

Beton turnat noaptea

Vara, la Dubai, temperatura trece de 40 de grade. Betonul se încălzește singur când face priză, iar dacă se întărește prea repede, crapă. De aceea, betonul pentru turn era turnat mai ales noaptea, când era mai răcoare, iar în amestec se adăuga gheață în loc de o parte din apă.

Betonul trebuia apoi urcat. Pompele au împins beton proaspăt până la aproximativ 600 de metri înălțime, un record la vremea aceea. Amestecul a fost reglat astfel încât să rămână destul de fluid ca să urce prin conducte, dar și destul de rezistent pentru etajele de jos, care duc greutatea întregului turn.

Etajele se ridicau cu cofraje autourcătoare: niște forme de oțel în care se toarnă betonul și care, după ce acesta se întărește, se ridică singure, hidraulic, la nivelul următor. În perioadele cele mai bune, se termina un etaj la câteva zile.

Vârful, ridicat din interior

Partea de sus a clădirii nu mai este din beton. Este un ac de oțel înalt de peste 200 de metri. Ar fi fost foarte greu și periculos să fie montat bucată cu bucată, cu macarale, la 600 de metri în aer.

Soluția a fost asamblarea lui în interiorul clădirii, în miezul de beton. Apoi a fost împins treptat în sus cu prese hidraulice, ca o antenă telescopică. Vârful nu are rol de locuință. Este în mare parte decorativ și explică de ce clădirea are 828 de metri, deși ultimul etaj locuibil este mult mai jos.

Cum se trăiește la o asemenea înălțime

Fațada este acoperită cu zeci de mii de panouri de sticlă reflectorizantă și aluminiu. Sticla respinge o mare parte din căldura soarelui, iar aerul condiționat face restul. Apa care se condensează în instalațiile de climatizare, câteva milioane de litri pe an, este colectată și folosită pentru irigarea grădinilor din jur.

Liftele sunt printre cele mai rapide din lume, iar unele sunt duble, cu două cabine suprapuse care opresc deodată la două etaje. Fațada este spălată cu nacele care alunecă pe șine montate pe clădire. O curățare completă durează câteva luni.

În vânt puternic, vârful se mișcă puțin. Mișcarea este prevăzută în proiect și calculată astfel încât oamenii din clădire să nu o simtă.

De ce poartă numele Khalifa

În timpul construcției, turnul se numea Burj Dubai. În 2009, Dubaiul a intrat într-o criză a datoriilor și a fost ajutat financiar de Abu Dhabi, emiratul vecin. La inaugurare, clădirea a primit numele președintelui Emiratelor Arabe Unite și conducătorului din Abu Dhabi, șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan.

Turnul a fost construit de un consorțiu condus de compania sud-coreeană Samsung C&T, împreună cu firmele Besix, din Belgia, și Arabtec, din Emirate. Pe șantier au lucrat, la vârf, peste zece mii de oameni, în mare parte muncitori veniți din Asia de Sud. Condițiile lor de muncă și de cazare au fost criticate în epocă de organizațiile pentru drepturile omului.