Pe ce stă Veneția: orașul construit pe milioane de trunchi de copac

Bazilica Santa Maria della Salute, una dintre cele mai cunoscute biserici ale Veneției, este o construcție masivă de piatră și cărămidă. Sub ea nu se află stâncă, ci nămol. Iar în nămol, potrivit tradiției, sunt înfipți peste un milion de trunchi de copac. Întregul oraș este construit așa: piatră deasupra, lemn dedesubt. Și stă în picioare de peste o mie de ani.

De ce ar construi cineva un oraș în apă

Laguna venețiană este o întindere de apă puțin adâncă, despărțită de Marea Adriatică prin fâșii înguste de nisip. În ea se aflau zeci de insulițe joase, mlăștinoase. În secolele de după prăbușirea Imperiului Roman, locuitorii de pe uscat s-au refugiat aici din calea invaziilor. Apa era cea mai bună fortificație: prea adâncă pentru o armată pe jos, prea puțin adâncă pentru corăbii mari, iar canalele navigabile le știau doar localnicii.

Problema era terenul. Insulele erau formate din mâl și nisip moale, pe care nu se putea ridica nimic greu.

O pădure întoarsă cu susul în jos

Soluția găsită de venețieni a fost să creeze ei înșiși un teren tare. Sub nămolul moale al lagunei se află un strat compact de argilă și nisip, numit local caranto. Constructorii băteau în mâl piloni de lemn, trunchi drepți de câțiva metri lungime, unul lângă altul, până când vârfurile lor ajungeau în stratul tare sau până când terenul devenea atât de dens încât nu mai intra niciunul.

Lemnul era în principal de arin, stejar și larice, adus de pe continent și din munți. Pilonii erau bătuți manual, cu berbeci grei ridicați de mai mulți oameni, pornind de la marginea viitoarei clădiri spre centru.

Peste capetele pilonilor se așezau platforme din scânduri groase. Peste platforme veneau blocuri de piatră de Istria, un calcar dens, aproape impermeabil, care formează partea de fundație aflată la nivelul apei. Abia deasupra pietrei începea zidăria de cărămidă a clădirii.

De ce nu putrezește lemnul

Pare absurd să pui lemn în apă și să te aștepți să țină secole. Dar lemnul nu putrezește din cauza apei. Putrezește din cauza ciupercilor și bacteriilor, care au nevoie de oxigen. Pilonii Veneției sunt îngropați complet în nămol, sub nivelul apei, unde oxigenul practic lipsește. În aceste condiții, organismele care descompun lemnul nu pot trăi.

Mai mult, cu timpul, apa bogată în minerale a pătruns în fibra lemnului și a depus în ea săruri și sedimente. Pilonii nu mai sunt doar lemn: s-au întărit, apropiindu-se treptat de consistența pietrei. Pericolul apare doar acolo unde lemnul ajunge în contact cu aerul.

Clădiri ușoare și flexibile

Venețienii au adaptat și clădirile la terenul lor. Zidurile sunt din cărămidă, mai ușoară decât piatra, iar marmura de pe fațade este de multe ori doar o placare subțire. Planșeele sunt din grinzi de lemn, care permit clădirii să se miște puțin fără să crape. Mortarul pe bază de var este la rândul lui mai elastic decât cimentul modern. Un palat venețian poate suporta mici tasări inegale ale terenului fără pagube serioase.

Se scufundă Veneția?

Da, dar încet, și problema are două cauze. Prima este naturală: terenul lagunei se tasează lent. A doua a fost provocată de om. În secolul XX, industria de pe țărm a pompat cantități mari de apă din pânza freatică, iar solul de sub oraș s-a lăsat vizibil. Pomparea a fost oprită în anii 1970.

În același timp, nivelul mării a crescut. Adunate, cele două efecte fac ca Veneția să fie astăzi cu aproximativ 23 de centimetri mai jos față de mare decât era la începutul secolului XX. Pentru un oraș aflat la câteva zeci de centimetri deasupra apei, este foarte mult.

Consecința se numește acqua alta, apa înaltă: maree excepționale care inundă părțile joase ale orașului. Cea mai gravă a fost în noiembrie 1966, când apa a atins 194 de centimetri peste nivelul de referință. În noiembrie 2019, o altă inundație a ajuns la 187 de centimetri.

MOSE: porți pe fundul mării

Răspunsul ingineresc se numește MOSE. Laguna comunică cu marea prin trei deschideri. La fiecare dintre ele, pe fundul apei, au fost instalate șiruri de porți metalice goale pe dinăuntru, 78 în total. În mod normal, porțile sunt pline cu apă și stau culcate în lăcașurile lor, invizibile. Când se anunță o maree periculoasă, în ele este pompat aer comprimat. Apa este împinsă afară, porțile se ridică prin plutire și formează o barieră care desparte temporar laguna de mare.

Proiectul a durat decenii, a costat mai multe miliarde de euro și a fost marcat de întârzieri și de un mare scandal de corupție. A fost pus în funcțiune pentru prima dată în octombrie 2020 și de atunci a ținut orașul uscat la numeroase maree înalte.

Întrebarea este pe termen lung. Pe măsură ce nivelul mării crește, barierele vor trebui ridicate tot mai des. O lagună închisă prea frecvent nu se mai poate curăța prin maree și are de suferit portul. Orașul care a rezistat o mie de ani pe trunchi de copac va trebui să găsească, încă o dată, o soluție nouă.