Podul lui Apolodor de la Drobeta: cum au trecut romanii Dunărea

La Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării, se văd și astăzi resturile unui picior de pod din zidărie romană. Un altul se află pe malul sârbesc, lângă Kladovo. Între ele, sub apă, zac rămășițele celorlalte. Sunt urmele unei construcții care a uimit lumea antică: un pod de peste un kilometru, aruncat peste Dunăre în mai puțin de trei ani.

De ce avea Traian nevoie de un pod

Primul război dintre Imperiul Roman și regatul dac al lui Decebal s-a încheiat în anul 102 cu o pace pe care niciuna dintre părți nu o considera definitivă. Împăratul Traian știa că va urma un al doilea război. În primul, armata trecuse Dunărea pe poduri de vase, legate între ele. Era o soluție rapidă, dar fragilă și dependentă de vreme.

Un pod permanent ar fi asigurat aprovizionarea continuă a trupelor aflate la nord de fluviu și ar fi arătat limpede că romanii au venit să rămână. Lucrarea i-a fost încredințată lui Apolodor din Damasc, cel mai important arhitect și inginer al epocii.

Alegerea locului

Podul a fost ridicat la ieșirea Dunării din defileul Porților de Fier. Aici fluviul se lărgește, apa curge mai liniștit și este mai puțin adâncă decât în defileu, iar fundul este mai potrivit pentru fundații. La cele două capete au fost construite castre care păzeau accesul: Drobeta pe malul nordic și Pontes pe cel sudic.

Cifrele

Podul avea o lungime de aproximativ 1.135 de metri. Se sprijinea pe 20 de picioare masive, construite din piatră, cărămidă și mortar roman. Calea de rulare se afla la aproape 20 de metri deasupra apei și era lată de circa 15 metri. La fiecare capăt se ridica câte un portal monumental.

Distanța dintre picioare era neobișnuit de mare pentru acea vreme, de câteva zeci de metri. De aceea partea de deasupra nu a fost făcută din piatră, ci din lemn: arce mari din grinzi de stejar, îmbinate între ele, care purtau puntea. Combinația de picioare din zidărie și suprastructură de lemn a permis și ritmul rapid al lucrărilor.

Cum construiești în mijlocul Dunării

Aceasta este întrebarea la care nu avem un răspuns sigur. Apolodor a scris un tratat despre construcția podului, dar textul s-a pierdut. Știm despre pod din descrierea istoricului Cassius Dio, care l-a văzut la un secol după construire, din imaginea sculptată pe Columna lui Traian și din cercetările arheologice.

Explicația acceptată de cei mai mulți specialiști combină două metode. Prima este devierea apei: este posibil ca romanii să fi abătut o parte din debitul fluviului pe un canal lateral, pentru a scădea nivelul apei în zona șantierului. A doua este batardoul, o tehnică romană bine cunoscută. În jurul locului unde urma să fie ridicat un picior se bătea în albie o incintă din două rânduri de piloni de lemn, cu argilă îndesată între ele. Apa din interior era scoasă, iar muncitorii puteau zidi fundația la uscat.

Mortarul roman cu cenușă vulcanică, capabil să se întărească în mediu umed, a făcut restul. Forța de muncă a fost asigurată de legiuni și de trupele auxiliare, după cum arată ștampilele de pe cărămizile găsite la fața locului.

Ce s-a întâmplat cu podul

Podul a fost terminat în anul 105, la timp pentru al doilea război dacic, în urma căruia Dacia a devenit provincie romană. Cassius Dio scrie că succesorul lui Traian, împăratul Hadrian, a pus să fie demontată suprastructura de lemn, de teamă că barbarii ar putea folosi podul pentru a ataca provinciile de la sud de Dunăre. Istoricii nu sunt cu toții convinși că lucrurile s-au petrecut chiar așa, dar este sigur că podul nu a rămas în funcțiune multă vreme după retragerea romană din Dacia, în secolul al III-lea.

Picioarele de zidărie au rămas în albie secole la rând. În 1858, când Dunărea a atins un nivel foarte scăzut, ele au ieșit la suprafață și au putut fi numărate. La începutul secolului XX, două dintre ele au fost distruse, pentru că încurcau navigația. Cercetările subacvatice de mai târziu au arătat că multe dintre celelalte au fost erodate treptat de apă.

Un record de o mie de ani

Timp de mai bine de un mileniu, niciun pod din lume nu l-a depășit în lungime pe cel de la Drobeta. Lumea antică l-a privit ca pe una dintre marile realizări ale Romei. Cassius Dio, care nu îl admira prea mult pe Traian, scria totuși că, dintre toate lucrările împăratului, podul le întrece pe celelalte.

Apolodor a proiectat mai târziu Forul lui Traian de la Roma și, cel mai probabil, Columna pe care apare chiar podul său. Piciorul rămas pe malul românesc se poate vedea în curtea muzeului din Drobeta-Turnu Severin, alături de o machetă care arată cum trebuie să fi arătat întreaga construcție.