Cum au fost construite piramidele: ce știm sigur și ce nu

Marea Piramidă de la Giza a fost, timp de aproape patru mii de ani, cea mai înaltă construcție făcută de om. A fost ridicată fără fier, fără scripeți și fără roți pentru transportul greu. Nu e de mirare că în jurul ei au apărut tot felul de teorii fanteziste. Adevărul este însă mai interesant decât ele, iar în ultimele decenii arheologii au găsit dovezi directe despre cum s-a lucrat.

Cifrele

Piramida faraonului Khufu (Keops) a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr. Latura bazei are aproximativ 230 de metri, iar înălțimea inițială era de circa 146 de metri. Astăzi are cu câțiva metri mai puțin, pentru că și-a pierdut vârful și învelișul exterior de calcar alb, lustruit. Este alcătuită din aproximativ 2,3 milioane de blocuri, cele mai multe cântărind în jur de două-trei tone.

Dacă lucrarea a durat cam douăzeci de ani, cât a domnit aproximativ Khufu, înseamnă că, în medie, trebuia pus la locul lui un bloc la fiecare câteva minute, pe toată durata zilei de lucru. Ritmul pare incredibil, dar devine plauzibil când aflăm cât de bine era organizat șantierul.

Nu sclavi, ci muncitori

Imaginea mulțimilor de sclavi biciuiți vine din scrierile grecilor antici și din filme, nu din arheologie. Începând cu anii 1990, echipele conduse de Mark Lehner și Zahi Hawass au scos la iveală, chiar lângă piramide, un oraș al muncitorilor: brutării, berării, ateliere, dormitoare și cantități uriașe de oase de vită, oaie și capră, semn că oamenii erau hrăniți bine.

Alături au fost găsite mormintele lor. Scheletele arată urme de muncă grea, dar și fracturi vindecate corect, ceea ce înseamnă că răniții primeau îngrijire. Faptul că muncitorii erau îngropați cu cinste, în apropierea faraonului, nu se potrivește cu ideea de sclavie. Specialiștii estimează forța de muncă la aproximativ 20.000–30.000 de oameni: un nucleu de meșteri permanenți și echipe de țărani care lucrau prin rotație.

Jurnalul lui Merer

În 2013, arheologul francez Pierre Tallet a făcut o descoperire rară la Wadi al-Jarf, un port antic de la Marea Roșie: cele mai vechi papirusuri scrise găsite vreodată. Printre ele se află jurnalul de lucru al unui funcționar numit Merer, șeful unei echipe de aproximativ patruzeci de oameni.

Merer notează, zi de zi, ce făcea echipa lui în ultimii ani ai domniei lui Khufu: transporta blocuri de calcar fin de la carierele din Tura, de pe malul celălalt al Nilului, până la Giza. Drumul se făcea cu barca, pe fluviu și pe canale săpate special, și dura câteva zile dus-întors. Este o mărturie directă, scrisă de cineva care a lucrat la Marea Piramidă.

Jurnalul confirmă ceea ce geologii au arătat și pe altă cale. Un studiu din 2024 a identificat urmele unui braț dispărut al Nilului, care curgea pe lângă zeci de piramide. Asta explică de ce au fost construite acolo unde azi este deșert: pe atunci apa era aproape.

Sănii și nisip ud

Pe uscat, blocurile erau trase pe sănii de lemn. O pictură dintr-un mormânt egiptean arată o statuie uriașă trasă pe o sanie de zeci de oameni, în timp ce un om, stând în fața saniei, toarnă apă pe nisip. Mult timp gestul a fost considerat un ritual.

În 2014, fizicieni de la Universitatea din Amsterdam au arătat că este vorba de pură inginerie. Nisipul umezit cu cantitatea potrivită de apă devine mai tare, iar sania nu se mai împotmolește în el. Forța necesară pentru tracțiune scade cam la jumătate.

Rampele: marea întrebare rămasă

Cum au fost urcate blocurile la zeci de metri înălțime? Răspunsul general este acceptat: pe rampe. Forma lor rămâne însă subiect de dezbatere. O rampă dreaptă până în vârf ar fi trebuit să fie enorm de lungă, aproape cât o a doua piramidă ca volum. De aceea s-au propus rampe în spirală în jurul piramidei, rampe în zigzag pe o latură sau chiar o rampă interioară.

Un indiciu important a apărut în 2018, într-o carieră antică de alabastru de la Hatnub. Arheologii au găsit acolo o rampă abruptă, flancată de trepte și de gropi pentru stâlpi. Sistemul sugerează că blocurile erau trase pe sanie cu frânghii trecute pe după stâlpi, ceea ce permitea urcarea unor pante mult mai înclinate decât se credea posibil. Cel mai probabil, la piramide s-au folosit mai multe tipuri de rampe, în funcție de etapa construcției.

Unelte simple, organizare extraordinară

Calcarul era tăiat cu dălți de cupru și despicat cu pene de lemn. Pentru granit, mult mai dur, se foloseau bile de dolerit, cu care roca era pur și simplu zdrobită puțin câte puțin. Blocurile de granit din camera funerară, dintre care unele cântăresc zeci de tone, au fost aduse de la Assuan, de la aproximativ 800 de kilometri în susul Nilului.

Adevărata realizare nu este o tehnică secretă, ci logistica. Egiptul de acum 4.500 de ani a putut hrăni, caza și coordona zeci de mii de oameni, a organizat cariere, flote de bărci și ateliere și a ținut evidența scrisă a tuturor acestora, timp de două decenii. Piramida este, înainte de orice, monumentul unui stat capabil să organizeze așa ceva.