Cum a fost construit Transfăgărășanul

Transfăgărășanul este probabil cel mai cunoscut drum din România. Șerpuiește peste Munții Făgăraș, cei mai înalți din țară, leagă Muntenia de Transilvania și urcă până la 2.042 de metri altitudine. Turiștii îl știu pentru priveliști. Mai puțini știu că a fost construit din motive militare, în mare grabă, în principal de soldați în termen, și că a costat vieți omenești al căror număr exact nu se cunoaște nici astăzi.

De ce un drum peste cel mai înalt munte

În august 1968, trupele Tratatului de la Varșovia, conduse de Uniunea Sovietică, au invadat Cehoslovacia. România nu a participat, iar Nicolae Ceaușescu a condamnat public invazia. La București exista teama reală că România ar putea fi următoarea.

În acest context a apărut ideea unui drum strategic peste Făgăraș. Trecătorile existente peste Carpații Meridionali urmau văi de râuri, ușor de blocat sau de atacat. Un drum în plus, prin inima munților, ar fi permis deplasarea rapidă a trupelor între sudul țării și Transilvania. Că rațiunea a fost militară o arată și faptul că, din punct de vedere economic, un asemenea drum nu avea mare rost: este închis jumătate din an.

Patru ani și jumătate

Lucrările au început în 1970. Până atunci existau doar drumuri forestiere pe văi și, pe versantul sudic, șoseaua care ducea la barajul Vidraru, terminat cu câțiva ani înainte. Porțiunea de munte care trebuia construită de la zero măsura în jur de 90 de kilometri.

S-a lucrat din ambele părți deodată, dinspre Argeș și dinspre Sibiu. Cea mai mare parte a muncii grele a fost făcută de militari, în special de trupele de geniu, alături de specialiști și muncitori civili. Condițiile erau extreme. La peste 2.000 de metri, zăpada vine din septembrie și se topește abia în iunie, viscolul și ceața apar pe neașteptate, iar avalanșele și căderile de pietre erau un pericol permanent.

Dinamita

Munții Făgăraș sunt alcătuiți din roci dure, cristaline. Drumul a fost, practic, sculptat în stâncă cu explozibil. Cifra citată de obicei este de aproximativ 6.000 de tone de dinamită, folosite pentru a disloca în jur de trei milioane de tone de rocă.

Pe versanții abrupți, soldații lucrau adesea legați în frânghii, forând găurile în care urma să fie pus explozibilul. Pe lângă săpătura propriu-zisă, drumul a avut nevoie de sute de podețe și de zeci de viaducte, ziduri de sprijin și parapete, pentru a trece peste văi și torenți.

Tunelul de sub creastă

În punctul cel mai înalt, drumul nu trece peste creastă, ci pe sub ea. Tunelul Capra–Bâlea, lung de aproape 900 de metri, leagă versantul sudic de cel nordic și iese lângă lacul glaciar Bâlea. La data construcției era cel mai lung tunel rutier din România. A fost săpat din ambele capete, la o altitudine la care se poate lucra efectiv doar câteva luni pe an.

Curbele

Imaginea celebră a Transfăgărășanului este cea de pe versantul nordic: șiruri de serpentine care coboară în trepte dinspre Bâlea Lac spre Bâlea Cascadă. Forma aceasta nu este un moft estetic. Un vehicul nu poate urca o pantă prea abruptă, așa că drumul trebuie lungit artificial, în zigzag, pentru ca panta să rămână rezonabilă. Pe o distanță mică în linie dreaptă, șoseaua câștigă astfel sute de metri în altitudine.

Prețul

Potrivit cifrelor oficiale, la construcția drumului au murit 40 de oameni. Foști militari și muncitori care au lucrat acolo au susținut, după 1989, că numărul real este mult mai mare, de ordinul sutelor. În lipsa unor documente publice complete, cifra exactă rămâne necunoscută. Este limpede însă că s-a lucrat sub presiunea termenelor, cu oameni tineri, mulți fără experiență, într-un mediu foarte periculos.

Drumul a fost inaugurat la 20 septembrie 1974, în prezența lui Nicolae Ceaușescu. Asfaltarea completă și o parte din lucrările de consolidare au continuat și în anii următori.

Drumul de astăzi

Rolul militar al Transfăgărășanului nu a fost niciodată pus la încercare. În schimb, șoseaua a devenit una dintre principalele atracții turistice ale României. Faima internațională a crescut după 2009, când emisiunea britanică Top Gear a filmat aici, iar prezentatorul Jeremy Clarkson l-a numit cel mai bun drum din lume.

Porțiunea înaltă este deschisă circulației doar câteva luni pe an, de obicei de la sfârșitul lunii iunie sau începutul lui iulie până toamna, în funcție de zăpadă. În restul anului, la Bâlea Lac se ajunge cu telecabina. În ultimii ani, drumul are și o altă problemă: urșii obișnuiți să primească mâncare de la turiști, pe care autoritățile îi îndeamnă insistent pe șoferi să nu îi hrănească.

Transfăgărășanul rămâne o construcție cu două fețe. Este o realizare tehnică reală, făcută într-un timp foarte scurt, în condiții grele. Și este, în același timp, un drum plătit cu vieți despre care știm încă prea puțin.